APICULTURA - FORUM DE APICULTURA "STUPARITUL"
APICULTURA : Forum-ul STUPARITUL , este un forum de apicultura infiintat pentru uzul apicultorilor romani si apartine site-ului www.stuparitul.com
Lista Forumurilor Pe Tematici
APICULTURA - FORUM DE APICULTURA "STUPARITUL" | Reguli | Inregistrare | Login

POZE APICULTURA - FORUM DE APICULTURA "STUPARITUL"

Nu sunteti logat.
Nou pe simpatie:
Profil DEEA25
Femeie
25 ani
Mures
cauta Barbat
25 - 51 ani
APICULTURA - FORUM DE APICULTURA "STUPARITUL" / PAGINI PERSONALE ! CINE SUNT EU ? / Început de la 0  
Autor
Mesaj Pagini: 1
Dani Popovici
apicultor

Din: Timisoara
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 753
Povestea mea

M-am nascut în 1980, am crescut la tara, am fost fascinat tot timpul de biologie. Primul contact cu albinele l-am avut înainte de vârsta de 10 ani, pe la batranii satului care aveau albine. Va dati seama ce impresie mi-au produs!!! De mic mi-a placut foarte mult lectura si desenul.
Am făcut liceul veterinar in Timisoara, invăţam de plăcere, am luat bacalaureatul primul pe liceu. Trăiam (subzistam) din agricultură în acea perioadă. Am intrat în 1998 la Facultatea de Medicină Veterinară tot în Timişoara (direct cu bursă, fără a lua meditaţii, cum era la modă.
Pe timpul facultatii, mai ales la inceput, daca nu menţineam bursa putem sa spun „la revedere” facultăţii. Erau puţini bani, dar fără ei nu rezistam. Ce „pile”, ce intervenţii, eu deabia aveam bani sa plătesc căminul. 
Acasă creşteam o scroafa si 1-2 vaci subnutrite. In 2000 – secetă cumplită. Mi-am dat seama că dacă nu fac ceva să reduc consumul de furaje, crapă tot ce am in curte. Reducerea consumului se putea face prin combinarea eficientă a componentelor raţiei, deci cu cunoştinte de nutriţie. Aşa că am început să învăţ autodidact nutriţia cu un semestru mai repede decât era in planul de învăţământ. Am reinventat raţiile pentru animale, am fost să mi le verifice profesorul si mi-a zis ca-s ok.   
In sectorul zoo am căutat intr-un sat vecin cu putine vaci, coceni de porumb (la noi nu mai erau), i-am tăiat si i-am dus acasă – sa nu moară vacile de foame. Proprietarii bucuroşi – le-am curăţat terenul. Cand au văzut ai mei consăteni, imediat au înpânzit satul respectiv şi au „ras tot” de pe câmp, da eu deja aveam stocul asigurat. Cei din satul respectiv deja puneau taxă pe coceni.
La porci –am lasat 4 purceluşi să nu mănânce mult, am desfiinţat scroafa şi i-am crescut ca la carte. O parte din nutreţuri – faina de peşte, şrot de soia am cumpărat cu bani din bursă. La paşti în 2001, ai mei au vândut 1 porc (va dati seama pe foametea aia ce preţ enorm au luat). Am ţinut 1 de craciun, iar 2 scorafe le-am bagat la reproducţie. Si aşa am început cu porcăria – cu furaje cumpărate din bursă şi cu ştiinţa autodidact.
Când au început ai mei colegi nutriîţa, eu deja ma plictiseam la ore – puneam doar îtrebari de „fineţuri” si detalii. În continuare, lucrarea de diplomă am facut-o pe nutriţia porcului, iar doctoratul pe nutriţia albinelor.

Toată studenţia m-am întreţinut cu câte 1-3 vaci, 2-3 scroafe şi vreo 20-30 de porci pe an, o iapa si o caruta + ştiinta nutriţiei perfecte şi ieftine + munca manuală. Astea au fost posibilitaţile familiei.

Zona meliferă

Satul în care am crescut e situat în zonă de câmpie  cu puţină padure (silovostepă cu un curs de apă. Culesul începe cu salcia căprească, pomi fructiferi şi porumbar, apoi un gol cu puţină păpădie în unii ani, păducel şi salcâm (acum e tot tăiat, au mai rămas lăstarii tineri). Peste vară., daca e secetă e foame, dacă plouă e trifoi alb şi măzăriche. În trecut se cultiva floarea soarelui. De vreo 5 ani există cules de întreţinere toamna.


pus acum 14 ani
   
Dani Popovici
apicultor

Din: Timisoara
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 753
Albinele mele
Episodul 1 (începutul)

1999
În anul 1 de facultate, ce aud eu –ca un profesor de la facultate are albine si mai are si serviciu la facultate. Eu imi imaginam ca e nevoie sa stai langa ele ca moşii de la mine din sat. „Păi dacă el poate şi eu pot”
În primăvară, cam pe la salcâm am mers la urmaşii unui stupar mort sa vad daca mai au ceva prin lăzi. Cica „Mai albinează pe la unu pe acolo, vezi daca găsăşti ceva…” . Mă duc şi găsesc un rând de lăzi putrede sub nişte pomi neângrijiţi. – ce a rămas nebăgat pe foc. 2 erau cu catul pe ei, iar 1 din cei cu cat avea şi albine. Nu ştiu dacă avea 5 kg de miere, dar era în friguri.
L-am dus acasă, am mai luat o ladă goală de acolo. Am plătit vreo 50 de lei, donaţi de mama. A doua zi am chemat pe preotul satului care se pricepea (Dumnezeu sa-l odihnească – era bolnav de cancer. Pe loc l-am despărţit cu el în 2. Am mai găsit tot acolo un roi aciuit intr-o altă ladă putredă. Am mai făcut rost de una cu gaură în fund, înfundată cu ziar, fără podişor şi fără capac de la un moş şi am scos în ea un roi dintr-un toc de geam.
Avem „din prima” 4 „familii”. Toamna a fost nevoie să le dau vreo 19 kg de zahăr – enorm pentru concepţia alor mei, deja erau conflicte în familie…

2000
Albinele mele au trecut iarna cu bine. Peste iarnă m-am mai documentat cu vreo 3-4 cărţi din bibliotecă în paralel. Am făcut manual vreo 2 lăzi tăiate cu fierăstrăul de mână din ce scândură am găsit. Am mai asistat cum lucrează pe 1-2 bătrâni din zonă, mi s-a legat ceva în cap.
Am scos vreo 20-30 de kg de miere. De data asta – bucurie mareee…!
Am făcut 2 roiuri. Toamna de-abia am scos ceva surplus de la floarea soarelui. (secetă mare)

2001
Primăvară timpurie, brumă – salcâmul calamitat. An ploios, dar peste vară totul verde şi lpsit de flori. Puietul arăta bine (cules de întreţinere), dar coroniţe de miere – „ioc”.
Ingrijorare – „cum cumpar zahăr de gura alor mei!”
Vine floarea soarelui – umple tot, ba am mai scos şi miere sa le astup gura.

Cam pe atunci am luat legătura cu un tâmplar de vârsta părintilor mei care mi-a făcut 6 lăzi pe gratis cu materialul meu, numai să-l învăţ apicultură.

2002
An foarte bun, dar salcâmul iarăşi calamitat.

2003
An greu la şcoală.
Din punct de vedere al culesului ok, dar stupina a intrat în friguri. Lăzi – „ de unde?”
Eu învăţ în sesiune, albinele mele îşi fac de cap. La o pauză scurtă de recreere, trag o privire în stupină, deschid un stup, - friguri. Nimeresc matca, o omor, închid la loc. Deschid altu – friguri. Am lăsat tot şi am plecat la învăţat. Toate bune pe la şcoală…
Vine floarea soarelui, trece culesul. Aveam o familie iernată pe 3 rame (prea slabă să roiască şi cea cu matca omorâtă, care a renunţat la friguri, şi găsesc surplus de vreo 10 kg de miere la fiecare.
Celelalte: 2-3 kg de miere cu totul (mătci tinere, populaţie multă, miere ioc).
Aşa am tras prima concluzie:
FIE ORICE O FI PE LUME, ALBINELE NU LE LAS PENTRU ALTCEVA.
Dacă lăsam un examen pentru toamnă, câştigam vreo 50 de kg de miere, aşa a rămas gaură vreo 40 de kg de zahăr.

Modificat de Dani Popovici (acum 14 ani)


pus acum 14 ani
   
Dani Popovici
apicultor

Din: Timisoara
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 753
2004
Ultimul an de facultate.
Fac o socoteală cu ce ştiam despre zootehnie, cu ce mai aveam experienţă, pe fiecare specie de care mă ocupam, chiar pe alte specii despre care ştiam cum se cresc. Voiam să văd care sunt mai rentabile, ce avantaje şi ce dezavantaje au pe termen lung – gândire complexă…
Cum au fost şi preţuri bune la miere, + că avantajul mare că MIEREA NU E PERISABILĂ ŞI O VINZI CÂND POTI, NU CÂND O PRODUCI. Albinele au ieşit pe primul loc. + „iarna liberă” + nu pute + sănătate + nu fată noaptea …

Concluzia: Gata – „Mă apuc de albine!” Aveam 10 familii.
Mă convinge un prieten să merg la cursul de apicultură. Eu că nu am ce învăţa de la ăia, el că discuţi cu ai bătrâni ce merg să ia diploma şi „să vezi ce multe auzi”. Am mers pentru diplomă. Acolo am cunoscut unul din cei mai stimaţi şi înjuraţi oameni din Timiş. La a 2-a întâlnire a făcut pe „profesor” să demisioneze.
El m-a învăţat să fac 30 de familii din 10, el mi-a găsit de am cumpărat lăzi pentru ele (e drept că la banii mei doar făcute cu joagărul şi nerindeluite am găsit, dar erau lăzi), el mi-a arătat prima dată cum e în pastoral, cum se colectează polenul…
M-am hotărât pe dimensiunile lăzii: Dadant pe 12 cu magazie de ˝.
Anul a fost superb. Am făcut 29 de familii, le-am iernat pe 5 rame. Cred ca am mai şi scos ceva miere.

Anul acesta am terminat şcoala. De angajat n-am găsit nimic. Pe minimul pe economie am preferat să nu lucrez. Am inrat la master.
În iarnă am luat ceva scândură, am găsit un circular vechi, am cumpărat pânză. Am făcut vreo 20 sau 22 de lăzi. (cam de nota 7, dar le folosesc şi acum). Din deşeuri am mai făcut rame cât să nu mai cumpăr şi „m-am scos”.

Au început anii cu cules de întreţinere toamna (sper să-i ţină Dumnezeu tot aşa).





Episodul 2 (Şcoală şi albine)

2005

An superb, 7-8 kg la salcâm (mult pentru zona aceea) şi cel mai pur. Au fost în friguri, am despărţit, i-am dublat, au plecat roiuri şi am scos şi miere. Toamna m-am angajat la o fabrica muncitor necalificat.
De când au terminat cu frigurile, prin iunie, până în octombrie le-am lăsat „În plata Domnului”. În octombrie, cănd să văd ce pot aranja pentru iarnă – surpriză. Am scos vreo 400 de kg de miere surplus. A trebuit să pun ramele pe lângă sobă şi să fac foc ca să pot extrage.
La final să fi fost vreo 25 de kg / familie. (zona nu prea dă mai mult de 10-14). Am iernat vreo 40 de familii.


pus acum 14 ani
   
badea.claudian
apicultor

Din: ticleni jud gorj
Inregistrat: acum 14 ani
Postari: 513
Interesant zii incontinuoare ,urmatori 4 ani?

_______________________________________
badea tel 0768431898

pus acum 14 ani
   
marin_ilie
apicultor

Din: Mihail Kogalniceanu
Inregistrat: acum 14 ani
Postari: 65
Datii inainte ca dupa ce ai 200 de fam. ramane si profit, dar daca dai de an prost te gandesti ca era mai bine porcii...BAFTA MULTA m-ai impresionat.  

_______________________________________
Cainii latra, ursul merge. :hi :razz

pus acum 14 ani
   
pupemea
CLUB STUPARITUL

Din: Cisnadie 23 01 1968
Inregistrat: acum 19 ani
Postari: 5230
Asa ...si??
Pai? ce faci mananci? Hai inapoi!!

Ai trecut prin multe.Bravo .
Succese.


_______________________________________
A-l urma pe Hristos nu are nici un sens, daca nu are tot sensul din lume.
Oamenii nu ajung in iad din cauza pacatelor.Si nici in rai din cauza lipsei de pacat.Acceptarea lui Hristos sau nu, este ceea ce ne imparte.
Fericirea este simpla.Dificil este sa fi ...simplu.

pus acum 14 ani
   
Dani Popovici
apicultor

Din: Timisoara
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 753
stupina in 2005

Început stupina 2005

93.2KB


pus acum 14 ani
   
Dani Popovici
apicultor

Din: Timisoara
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 753
daca stapanul nu sta acasa ... cresc buruieni.

Început daca stapanul sta acasa ... cresc buruieni.

85.9KB


pus acum 14 ani
   
ionut vlv
apicultor

Din: babeni,valcea
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 562
mi se confirma:toti cei care au" apucat" macar 10ani pe timpul omagiatului stiu sa povesteasca,povesti de ascultat la gura sobei.imi aduci aminte de bunicu' prin felul de a povesti.zii inainte ca-s numa urechi!

_______________________________________
Nimanui nu-i pasa daca miorlai, bate cu pumnu-n masa si arata-ti coltii daca nu merge altfel.

pus acum 14 ani
   
Dani Popovici
apicultor

Din: Timisoara
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 753
2006
Iarna, după 6 luni de muncă pe bandă, 3 schimburi imi vine ideea să mă apuc de polen.
În februarie mă las de fabrică, cu banii economisiţi cumpăr lemn şi mă apuc în atelier la prietenul meu de la curs să fac colectoare de polen. Făceam cam 2 pentru el la 1 pentru mine. Ăsta se lăuda că are slugă medic cu 6 ani de facultate.
În primăvară am adunat polen, am cumpărat congelator şi l-am dat la Bodea congelat cu vre-o 110 000 /kg.  A ieşit pe jumătate faţă de cât am socotit, dar tot a fost rentabil.
Între timp mi-am dat seama cum e cu pastoralul şi că la mine în zonă e „gaură mare” toată vara.
Am iernat 50 de familii, dacă nu mă înşel.
Am decis să usuc polenul şi să-l vând iarna.
Am intrat la doctorat.
Am mai făcut 20 de lăzi iarna. (cam de nota 9)

2007
(Cumpăr o dacie din ‚98 după anul nou. Prima maşină din familie.)
Cel mai prost an apicol.
După pornire bună la pomii fructiferi, frig la păducel că nu ieşeau din stup, arşiţă la salcâm. Dacă nu aveam familii în experiment (am fost nevoit să văd diferenţele) nu extrăgeam nimic. Au ieşit 4 kg de miere la salcâm media şi aşa a rămas.
După salcâm – dezastru. Am ajuns să hrănesc în iunie că mureau deja de foame albine. Ouăle şi puietul deja le consumau.
Am deplasat pentru prima dată familiile la floarea soarelui la 6 km de casă. Decizie luată la disperare. Să nu vă spun ce am „tras”. Nepregătit total pentru deplasare. Ieşeau albinele din stupi … nebunie!
Călduri de 47 de grade, căram apă cu bicicleta la albine, cules de întreţinere, acasă deloc.
Pe la jumătatea înfloririi, când era căldura mai mare – începe ceva cules… Familiile care mai aveau ceva putere au făcut provizii pentru iarna, altele partial + ceva puiet…
Am aşezat mavrirol pe rame. Toamna destul de bine, ca de obicei. Am mai completat pe ici pe acolo cu zahăr, mai ceva „haiducie”. Am scos-o cumva la capăt - vreo 40 de familii la iernat.

Noroc cu vreo 200 de kg de polen recoltat, că altfel eram cu totul în faliment.

A început CCD în zonă. Au murit 80% din familii în alte stupine. Ale mele au rămas toate neafectate. Diferenţa: deplasare la floarea soarelui + mavrirol în august.

Iarna –cautam loc de tei. Am găsit undeva în Caraş Severin. Am luat o colibă acolo (45 de milioane, cu o babă în ea – uzufruct viager…). Cules la salcâm şi la tei. Zonă de deal, influenţe mediteraneene (înfloreşte salcâmul cu 2-3 zile mai repede ca la câmpie la mine). 500 de familii de albine staţionar pe vatră în sat. Dar să nu vă spun ce sol uscăcios e in zonă…

Am epuizat toate stocurile de miere făcute de 2 ani incoace.

2008
Primele 10 lăzi noi făcute de un profesionist.
Am deplasat cele 40 de familii la salcâm pe noua proprietate. Pe vatră am lăsat 22 de mătci nenorocite cu o ramă de puiet şi vreo 2 familii (ca termen de comparaţie)
Salcâmul a ieşit ok – cam 10 kg / familie. 2-3 familii care au început botci înainte de salcâm le-au ros. Totul super. Am scos puiet să nu roiască. Aşteptam cules de mur, fâneaţă, ceva. În loc de cules – depopulare, foamete…
Vine teiul. Stupii cam depopulaţi. Miere în ei 0. Au băgat vreo 12 kg la tei. Am scos 6 / familie şi 6 am lăsat să nu moară. Cules important nu mai aşteptam.

Ma gandeam sa-i aduc acasă. Ai mei: „Eşti nebun, lasă-i acolo! Ce, toată ziua îi muţi?!” I-am lăsat – prima greşeală.
Zic eu (cu mintea de atunci) – dacă bag zahăr îl papă, fac cu el puiet, albina făcută nu ajunge iarna oricum, iar pentru iernat tre’ să bag alt zahăr. Eu până în 15 august nu mai dau pe la ei, descurce-se! Şi aşa am făcut. – a doua greşeală.

In 20 august, când am revenit, să nu vă spun ce dezastru era! Foamete, depopulare, puiet aproape deloc…
Am făcut turte cu polen, am pus Mavrirol (sgur astea le-au dat ceva putere, că în zonă au fost mortalităţi mari în iarnă. La mine nu au murit deloc). Am băgat vreo 8 kg de zahăr la fiecare + vreo 80 de kg de miere de floarea-soarelui adusă de la prăpăditele de acasă (acum mai bune decât cele deplasate).

Au iernat pe 4 sau 5 faguri. Cam 30 de familii.

Cele de acasă au avut dezvoltare bună şi vreo 4 kg de miere surplus / familie doar toamna (deturnate la flămândele de la tei). Am iernat 24 de familii pe 6 şi 7 rame / familie.

Iarna –fâţâială pe dealuri: Ba a dus vântul capacele (le-am legat apoi cu sfoară ca pe colet), ba s-au răsturnat cu tot cu suporţi din cauza zăpezii topite… Altă nebunie!

Cele 600 de kg de miere s-au evaporat până în aprilie.

2009
Am mai luat 17 lăzi făcute de acelaşi profesionist.
Dacia stricată în februarie.


pus acum 14 ani
   
Dani Popovici
apicultor

Din: Timisoara
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 753
Primăvară:
Fac naveta cu ocazie la familiile de albine din Caraş. Turte cu polen în februarie. În 17 martie deja erau flămânde. Le bag eu pe un frig de 6 grade câte o ramă cu sirop in cuib şi scot alte 2 goale. (albine pe sub guler şi pe sub mâneci cât cuprinde, dar altfel mureau jumătate de foame). – Mai aveam zahăr rămas din toamnă acolo sus, altfel eram pierdut.
Când s-a desfăcut ghemul definitiv şi a început primul cules, cei de acasă pe 7 rame aveau 2-3 rame cu puţin puiet, cei de la deal cu 5 rame aveau dublu (abia îl cuprindeau).
În aprilie am cumpărat actuala maşină – Suzuki ignis.
Cei de acasă i-am dus (18 din ei) la rapiţă, apoi la salcâm - toţi la un loc. Dezvoltarea a fost de nota 10 la tot efectivul.
Medie la salcâm 12 kg/familie.
Eu ocupat cu „comunicări ştiinţifice” şi fiţe de facultate, stupna - toată în friguri. Am extras, am rupt botcile, am plecat, iar ľ din familiile mele au ajuns în stadiul în care erau în martie.    Partea pozitivă – mâtci tinere pentru la anul la 95% din stupină.
La tei am scos cât am putut. –Medie 6 kg / familie şi am lăsat cam  3 kg.
Am găsit lan de floarea soarelui. Dar abia am putut extrage teiul de ploi.

Am început să caut în zonă camion. Sa nu va povestesc surprize! – fiţe, preţuri mari, „probleme”, nu vor traseul propuse de mine ce „ e drumul rău”, voiau altul mai lung cu drum de fapt şi mai rău. Am ajuns să mut albinele câte 4 la un transport cu Suzuki (30 de km). Cam 3-4 drumuri pe noapte – când nu ploua.

Floarea soarelui 1 – s-au întremat familiile. Soiul a fost sârbesc, culesul „beton”, albinele – lipsă.
Floarea soarelui 2 ( mai aproape de casă – super, dar a durat doar 10 zile. Însă au băgat ceva în caturi.
Pe 5 august s-a terminat, am luat caturile. Am lăsat în cuib cam 7 kg de miere / familie. Aşteptam să se termine culesul de la buruieni. S-a terminat pe 10 septembrie. Am găsit cam 12-14 kg de miere în medie (deci 5-7 kg spor).

Acum am la iernat 70 de familii pe 6-7 faguri.
Producţie totală 1200 de kg de miere. Mare parte e pe stoc şi acum.

După anul nou am cumpărat o remorcuţă Padiş 500 – din puţinele variante posibile la maşina pe care o avam (500 kg + frână inerţială. Pot pune pe ea cam 20 de familii la un transport.

Desfacerea: până acum am dat totul prin vânzări directe. Nu am fost dependent de veniturile din albine.

Selecţia:
E un domeniu de care sunt pasionat.
Am făcut de la început, dar nu aveam din ce.
După saltul de la 10 a 30 de familii, 80% din ele erau de eliminat. Să nu vă descriu ce heterogenitate şi ce fenomene! (am rămas mirat). M-am apucat să cresc mătci.
Pot spune că se vede progresul de la an la an. Dar sunt departe încă de ce aud de la alţii (nu cu productivitatea., ci cu instinctul de roire şi blândeţea). Deci sunt interesat de „sânge nou” şi de înoiri parţiale.

Se pare că urmează

Epsodul 3 (pastoral, ocupaţie de bază
Doctoratul e pe terminate. Criza e în toi în învăţământ, posturile blocate, bani pentru cercetare lipsă, albinele desconsiderate de cei de sus…
E pare că nu scap de ce imi era frică – această pornire riscantă, fără alte surse de venituri. Dar sper să fie compensată de „ochiul stăpânului” care stă lângă stupină, nu prin cele birouri.


pus acum 14 ani
   
Dani Popovici
apicultor

Din: Timisoara
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 753
Maşina

Început

39.3KB


pus acum 14 ani
   
Dani Popovici
apicultor

Din: Timisoara
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 753
e 4x4 permanent. Motor de 1328. Benzină. Special luată pentru teren şi oraş + cheltuială mică.

pus acum 14 ani
   
Dani Popovici
apicultor

Din: Timisoara
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 753
Remorcuta

Început remorcuta

45.7KB


pus acum 14 ani
   
Dani Popovici
apicultor

Din: Timisoara
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 753
şi

Început şi

46.5KB


pus acum 14 ani
   
Dani Popovici
apicultor

Din: Timisoara
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 753
stupina acum

Început stupina acum

68.8KB


pus acum 14 ani
   
Mishu05
apicultor

Din: Bucuresti/Vatra in Arges
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 219
Frumoasa prezentare. Ai trecut prin ceva greutati pana acum, mutl succes in continuare !

_______________________________________
Poze apicole si nu numai:

pus acum 14 ani
   
Dani Popovici
apicultor

Din: Timisoara
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 753
detaliu

Început detaliu

70.9KB


pus acum 14 ani
   
pupemea
CLUB STUPARITUL

Din: Cisnadie 23 01 1968
Inregistrat: acum 19 ani
Postari: 5230
In tico intra 4+ unul langa sofer =5.

Nu te lasi tu cu una cu doua.


_______________________________________
A-l urma pe Hristos nu are nici un sens, daca nu are tot sensul din lume.
Oamenii nu ajung in iad din cauza pacatelor.Si nici in rai din cauza lipsei de pacat.Acceptarea lui Hristos sau nu, este ceea ce ne imparte.
Fericirea este simpla.Dificil este sa fi ...simplu.

pus acum 14 ani
   
Dani Popovici
apicultor

Din: Timisoara
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 753
Cam strâmbe lăzile, dar in primăvară oricum pleacă 

Început cam strâmbe dar oricum

69.5KB


pus acum 14 ani
   
Dani Popovici
apicultor

Din: Timisoara
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 753

pupemea a scris:

In tico intra 4+ unul langa sofer =5.

Nu te lasi tu cu una cu doua.


Seamănă cu tico, dar e putin mai marisoara (Suzuki Ignis 4x4). Intra 4. Am bagat si 6 fara magazie cu bancheta din spate scoasa, dar se cam zgarie pe la usi la incarcat si descarcat - nu merita.
Langa sofer am incarcat, da numai cu nucleu a mers - incurca la schimbat vitezele. Prefer un om de ajutor (acum ca am remorca).


pus acum 14 ani
   
Dani Popovici
apicultor

Din: Timisoara
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 753
Mulţumesc pentru încurajări şi urări!

pus acum 14 ani
   
pab
apicultor

Din: Buzau-Bucuresti
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 1186
Salut, colega. Felicitari pt ce ai realizat pana acum, si la mai mare. E greu cand nu te ai decat pe tine si nu te ajuta nimeni.
Am intrat amandoi odata in facultate, in 1998, terminat in 2004. La fel, master si doctorat. Ce folos, stiinta nu este platita in aceasta tara. Grea facultate, pacat ca dupa suntem platiti f prost, oriunde ai fi angajat. Nici animale nu mai sunt ca inainte, asa ca nici concesionarea nu mai este o varianta buna. Ai incercat: concesionare intr-o comuna prin zona plus stuparit? cred ca ar merge bine...daca ai avea ce sa concesionezi, ca nu a mai ramas mai nimic. In afara de stupi acum lucrezi undeva?
Pe 06.03.2010 sunt in Timisoara la Casa Armatei la o intalnire cu apicultorii, discutii pe marginea patologiei albinelor. As fi incantat sa ne cunoastem.
Trage tare pe masurile de la UE, macar 141 daca nu 112. Sunt niste bani buni care ar ajuta afacerea cu albinele sa se dezvolte.
Ai dreptate cu polenul si rezistenta la boli: acizii grasi, vitaminele si mineralele continute cresc rezistenta la boli special cele bacteriene.
Atunci la voi in Timis nu a fost CCD, ci doar netratarea corespunzatoare a varroozei cu produse autorizate si la timp. se trateaza la voi cu fel si fel de tampenii, fara a avea control asupra dozei, concentratiei, provenientei subst active, etc


_______________________________________
Drd.Med.Vet. Poncea-Andronescu Bogdan
Bucuresti-Buzau
0721.269.791

pus acum 14 ani
   
Dani Popovici
apicultor

Din: Timisoara
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 753
Acum stau si lucrez la teza de doctorat - vreu s-o termin până în martie şi sa o scot din sertar la vară când e de finalizat oficial. Mai am 2 experimente începute şi gata în primăvară şi cam atât. (acum lucrez la aşezarea bibliografiei).
Deocamdată trăiesc din bursă şi o mai am până la toamnă - 610 lei / lună, dar e ok (inca nu-s copii, taxa la cămin e accepabilă, mâncare am de acasă ).
De concesionat - nici o şansă. Facultatea e la noi în judeţ şi e plin de medici din zonă, mulţi dintre ei trimişi de părinţi "să faca o facultate". Acum aproape că nici nu mai merită să concesionezi. Iau în calcul cum ai zis măsura 112, dar nu mă pot baza cum nu mă pot baza pe CNCSIS.
Mi-a zis Cristi Ciobănaş că vi la noi in martie, deja am în plan să vin şi să te văd. Sper să nu intervină ceva că mi-ar părea rău să ratez. 
În privinţa bolilor - cred că a fost Varroa, cu ceva viroze favorizate de ea pe alocuri şi asociată cu nosemoza de toamnă.

Modificat de Dani Popovici (acum 14 ani)


pus acum 14 ani
   
pab
apicultor

Din: Buzau-Bucuresti
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 1186
Asta era urmatoarea intrebare: daca il cunosti pe Dr Ciobanas Cristi, coleg de suferinta cu noi. Si eu trebuie sa termin ce am inceput:teza de doctorat, desi e greu si cu servici, albine, copil mic, etc.
Cercetarea e varza acum, nu sunt deloc fonduri. Cu CNCSIS am avut si eu clinciuri cu niste proiecte de cercetare pe baza temei de la doctorat, ar fi fost o finantare mica dar buna pt materialele comsumabile pt experimente, dar nu mi-au aprobat proiectul. Deh, nu am cunoscut pe nimeni pe acolo.
Succes cu teza


_______________________________________
Drd.Med.Vet. Poncea-Andronescu Bogdan
Bucuresti-Buzau
0721.269.791

pus acum 14 ani
   
Valer70
apicultor

Din: Halmeu-Satu Mare
Inregistrat: acum 14 ani
Postari: 1833
Curaj, domnule Dani Popovici, pentru cei care au trecut prin greutăţi încă de la început răul duce spre bine. Aveţi viaţa înainte şi sunteţi cel mai îndreptăţit să primiţi bani europeni, faceţi din apicultură o profesie. Cel puţin până la schimbarea în bine a vremurilor şi pentru români. Vă doresc succes din toată inima. Valer Bodea

pus acum 14 ani
   
Dani Popovici
apicultor

Din: Timisoara
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 753

pab a scris:

Asta era urmatoarea intrebare: daca il cunosti pe Dr Ciobanas Cristi, coleg de suferinta cu noi. Si eu trebuie sa termin ce am inceput:teza de doctorat, desi e greu si cu servici, albine, copil mic, etc.
Cercetarea e varza acum, nu sunt deloc fonduri. Cu CNCSIS am avut si eu clinciuri cu niste proiecte de cercetare pe baza temei de la doctorat, ar fi fost o finantare mica dar buna pt materialele comsumabile pt experimente, dar nu mi-au aprobat proiectul. Deh, nu am cunoscut pe nimeni pe acolo.
Succes cu teza


Sper să fie! Mai un "hop" la susţinere şi gata. Spor şi ţie şi succes să o termini pe a ta!
Te cred şi îmi imaginez ce greu e şi cu copil mic.
Cristi e şi el cu doctoratul practic gata şi trăieşte doar din albine. Poate şi exemplul lui îmi dă seninătate şi curaj să privesc înainte cu optimism.

Vă mulţumesc încă odată pentru încurajări şi ţie şi domnului Valer Bodea şi vă doresc asemenea. Succes şi sănătate! 


pus acum 14 ani
   
kio
apicultor

Din: Fieni, Dambovita
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 513

Tare serialul! Ai stil, ce mai... Felicitari!


_______________________________________
"Teoria fara practica e stearpa iar practica fara teorie e oarba"

pus acum 14 ani
   
mosneagu
apicultor

Din: Piatra Neamt
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 131
E de admirat perseverenta cu care ati dezvoltat stupina. Ar trebui sa fie un exemplu pentru multi.

Succes in continuare si bafta la doctorat!!!


pus acum 14 ani
   
alt stupar
CLUB STUPARITUL

Din: Jud. Arad
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 2312
Mda,
asa e, ce se obtine usor in viata asta ? Oricum, sti cum e, la un lucru obtinut usor nu simti prea mare satisfactie.
  Intrebarea mea este, totusi, de ce insisti sa ramai cu albinele in zone slab melifere cand judetul Timis iti ofera variante mai bune de productie, chiar si pe stationar? Asa la repezeala, imi vin in minte Cosarul (com. Brestovat), zona Masloc - Bogda, deci la distante rezonabile pentru naveta din Timisoara. De ce nu faci salcamul la Alios ?


_______________________________________
albine... albine... albine... albine... albine... albine... albine... albine... albine... albine... albine...

pus acum 14 ani
   
Dani Popovici
apicultor

Din: Timisoara
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 753

alt stupar a scris:

Mda,
asa e, ce se obtine usor in viata asta ? Oricum, sti cum e, la un lucru obtinut usor nu simti prea mare satisfactie.
  Intrebarea mea este, totusi, de ce insisti sa ramai cu albinele in zone slab melifere cand judetul Timis iti ofera variante mai bune de productie, chiar si pe stationar? Asa la repezeala, imi vin in minte Cosarul (com. Brestovat), zona Masloc - Bogda, deci la distante rezonabile pentru naveta din Timisoara. De ce nu faci salcamul la Alios ?


Zona mea a fost acceptabilă din punct de vedere melifer, de 3 ani ce a mai decazut. Dincolo, la tei iar e cat de cat ok, dar e suprapopulata.
Despre pastoral - nu insist sa nu ma mut. Doar ca pana acum nu aveam in primul rand lazi bune de mutat. Acum am si lazi si remorca de mutat. Incepand de anul acesta trec pe pastoral. Oi vedea unde merg la salcam, am 2 variante in calcul. Pentru Alios trebue sa traversez Timisoara fata de unde am stupii acum, ar fi vreo 70 de km si gasesc salcam bun si mai aproape.


pus acum 14 ani
   
mihai v
apicultor

Din: Moreni - Dambovita
Inregistrat: acum 14 ani
Postari: 579
Oricum, succes! Si sa nu renunti Dane, ca te ajuta Dumnezeu!

_______________________________________
Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte se vor adauga voua.

pus acum 14 ani
   
cristi-serban
apicultor

Din: HEZERIS TIMIS
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 195
Vino la Hezeris linga Lugoj unde am si eu stupi , si nu este suprapopulat.

Început vino hezeris linga lugoj unde stupi este

59.1KB


_______________________________________
Oameni sunt de doua categori;OAMENI SI CEILALTI.

pus acum 14 ani
   
mihai v
apicultor

Din: Moreni - Dambovita
Inregistrat: acum 14 ani
Postari: 579
+mai nou se aduna nectarul cu bardaca?    

_______________________________________
Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte se vor adauga voua.

pus acum 14 ani
   
bihorel
apicultor

Inregistrat: acum 14 ani
Postari: 62
Domnule Dani Popovici se intrevede in tine un om ce va ajunge departe nu numai in apicultura ci in orice alta ramura a specializarii tale chiar daca de multe ori pana acum ai avut destule greutati care sa te faca sa renunti si totusi ai continuat.
Iti doresc tot binele din lume, albine sanatoase si ce-ti doresti sa se-mplineasca!!!!


pus acum 14 ani
   
Dani Popovici
apicultor

Din: Timisoara
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 753
Va multumesc la toti pentru laude si urari! VA doresc toate cele bune si impliniri pe toate planurile!

Sa dea Dumnezeu sa fie bine!

Ce a fost, a fost - nici usor nu a fost, dar nici peste putere de greu. Daca nu ar fi greutati si aventuri, unde ar fi memoria si satisfactiile?
Pentru mine a fost trecutul meu, o parte din mine si nici de vremuri mai bune nu am avut parte (ca poate alegeam).
Se pare ca a fost suficient de nasol incat sa fiu compatimit si suficient de usor sau rodnic incat sa nu renunt.

Sa speram ca viitorul va fi mai bun! (Eu asa sper)


pus acum 14 ani
   
genutzu
apicultor

Din: Tg Neamt/jud Neamt
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 1033
Uite ca io nu vreau sa te laud! Nu vreau sa te laud acum......................daca mai bagi ceva poze şi reiei proza ma mai gândesc!  

pus acum 14 ani
   
LUCIAN AVRAM
CLUB STUPARITUL

Din: Vaslui
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 1159
bravo domle , felicitari ! baga-te la masurile astea pe bani europeni ca ai numai de castigat ! felicitari si mai povesteste-ne ceva !  

pus acum 14 ani
   
Dani Popovici
apicultor

Din: Timisoara
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 753
Ce sa va povestesc, dragilor? Ca tot bibilesc la teza asta de doctorat si nu se mai gata, parca se lungeste!
La inceput cautam informatii stiintifice si nu gaseam (acum 3 ani).

Dar uite ca si nenorocita asta de cautare am ajuns sa mi-o perfectionez...
Am facut referatele - super ok, aplauze... , am facut experimente - a iesit ceva...
Mi-am propus sa o termin pana la primul polen din 2010, cu exceptia ultimului experiment, dar si pe acela in aprilie-mai sa-l dau gata cu tot cu "proza".
Dar n-am avut  ce face si am mai cautat informatii, noutati - le-am pus de-o parte...

Acum nu mai termin cu ele, iar sa le las de izbeliste nu ma indur. Una cate una se completeaza si vad ca ies chestii ce nu le-am citit in literatura despre nutritia albinelor in limba romana.
Asa ca stau cu nasul in monitor si nu fac nimic spectaculos.

Alte noutati... eu stiu?, cand s-or intampla si voi veni cu ele proaspete sa vi le impartasesc.     

P:S: Abia astept sa termin cu sustinerea publica din toamna si sa va fac publice si rezultatele muncii de 3 ani si ceva incoace.


pus acum 14 ani
   
adi hodis
Moderator

Din: Batăr BH
Inregistrat: acum 14 ani
Postari: 5405
Salutare Dani
M-am intalnit cu Denis Marton, cand am venit de la tirgul apicol din Ungaria, fostul tau coleg si i-am zis despre tine, despre forum ...
Sa stii ca inca nu-i insurat.   


_______________________________________
Albinutele = viata ... importantele albinute ... '' daca albinele ar disparea, omenirea ar mai trai 4 ani. Albert Einstein ''http://ADIHODIS.sunphoto.ro

pus acum 14 ani
   
Dani Popovici
apicultor

Din: Timisoara
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 753
Chiar azi la 15,30 m-a sunat si am mai povestit, am "regasit nr. lui de tel. cu ocazia asta.
Mi-a zis ca v-ati intalnit duminica.


pus acum 14 ani
   
Dani Popovici
apicultor

Din: Timisoara
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 753
Am fost luni la albine sa iau probe pentru Nosema in cadrul cercetarilor de doctorat.
Am apucat sa deschid cateva cuiburi prin sondaj (inainte de a se inteti vantul si norii negrii).
Se pare ca mai au minim 3 (pana la 5) kg de miere. Deci rezista inca 2 sasptamani fara probleme.

Sper sa ma lase maine si vineri vremea sa fac masuratorile de puiet, sa mai stramtez unde e nevoie si sa completez cu faguri plini de la rezerva daca trebe.


pus acum 14 ani
   
lucky5strike
CLUB STUPARITUL

Din: Craiova
Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 3248
Apicultura... e o ocupatie care poate fi pornita de la 0! Lejer...

Trebuie doar sa dai nas in nas cu un roi, la momentul potrivit.. Sau sa te "muste" o albina!

Putine altele te costa asa putin..



pus acum 14 ani
   
adi hodis
Moderator

Din: Batăr BH
Inregistrat: acum 14 ani
Postari: 5405

lucky5strike a scris:

Apicultura... e o ocupatie care poate fi pornita de la 0! Lejer...

Trebuie doar sa dai nas in nas cu un roi, la momentul potrivit.. Sau sa te "muste" o albina!

Putine altele te costa asa putin..


Mare adevar graisi d-le ... si cat de scumpe sint multe altele ... mai ales unele greseli majore ...
 


_______________________________________
Albinutele = viata ... importantele albinute ... '' daca albinele ar disparea, omenirea ar mai trai 4 ani. Albert Einstein ''http://ADIHODIS.sunphoto.ro

pus acum 14 ani
   
lucky5strike
CLUB STUPARITUL

Din: Craiova
Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 3248
Prima greseala majora a incepatorului e ca nu se insoteste cu un priceput!

Probabil si unica!



pus acum 14 ani
   
Donbazil
apicultor

Din: Faget
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 1293
Sal'tare!
Dom' profesor.....
D'aia mis dragi mie manjii astia tineri....Unii chear stiu ce vor de la viata....
Dani asta, ( bine ca nu ne aude), are el asa....un stil mai aparte....Da' VREA ,Domnule!..., iar daca un tanar vrea cu adevarat o chestie, apai atunci are toate sansele sa si izbandeasca...
Ce fain ar fi sa mai avem si noi, astia bosorogitii, entuziasmul lor ( vorbesc de mine, nu de tine)....
Ca ,  face pe Dracu-n patru si cu viata personala, - ca am inteles ca nu-i prea bogat- supravietuieste - si cu facultatea si cu stupii si cu cercetarea si.....
Maine - poimaine-l vedem ca se apuca sa scrie si carti de apicultura.....(Felicitari Maximus)...
Mai! Asta-mi place....
Viitoru-i al vostru....Al lor.....
Noi!....Suntem trecutul.....Mai suntem buni, doar asa....cateodata.....Cu cate-un sfat....
Sal'tare! hi:     
Curaj manjilor!......
Sa va dea Domnul sanatate intelepciune si putere!.....
Donbazil        

Modificat de Donbazil (acum 14 ani)


_______________________________________


pus acum 14 ani
   
pngflorin
apicultor

Din: Odobesti, VN , 19.01.1977.
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 3226

lucky5strike a scris:

Prima greseala majora a incepatorului e ca nu se insoteste cu un priceput!

Probabil si unica!




de unde , ca eu unul nu am gasit vreo unul dispus sa  impartaseasca din experienta............


_______________________________________
Miere dulce si vanat in catare !


pus acum 14 ani
   
lucky5strike
CLUB STUPARITUL

Din: Craiova
Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 3248
Dar bine, Florin, tu te-ai multumit doar cu unul?

Candva ai pus tot forumul la lucru!!!



PS: daca duci lipsa de mentor, vezi ca-i pe la Razvad unul, tot asa, la poale de Carpati.


pus acum 14 ani
   
filip
apicultor

Din: stupii in jud. ARAD
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 1985

pngflorin a scris:


lucky5strike a scris:

Prima greseala majora a incepatorului e ca nu se insoteste cu un priceput!

Probabil si unica!




de unde , ca eu unul nu am gasit vreo unul dispus sa  impartaseasca din experienta............

Omul mai taie un lemn din padure fara bon,tu ai pusca si esti un aparator al codrului.
Iar seara la una mica omul e sincer............................
Oricum felicitari,ai progresat mult!


_______________________________________


pus acum 14 ani
   
adi hodis
Moderator

Din: Batăr BH
Inregistrat: acum 14 ani
Postari: 5405

pngflorin a scris:


lucky5strike a scris:

Prima greseala majora a incepatorului e ca nu se insoteste cu un priceput!

Probabil si unica!




de unde , ca eu unul nu am gasit vreo unul dispus sa  impartaseasca din experienta............

Daca nu stii sa-l lamuresti ... ia zi-i de pusca     


_______________________________________
Albinutele = viata ... importantele albinute ... '' daca albinele ar disparea, omenirea ar mai trai 4 ani. Albert Einstein ''http://ADIHODIS.sunphoto.ro

pus acum 14 ani
   
pngflorin
apicultor

Din: Odobesti, VN , 19.01.1977.
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 3226
TREBUIE SA RECUNOSC CA FOARTA MULTA INFO APICOLA AM CULES DE PE ACEST FORUM SI CA SUNT CATIVA OAMENI PE ACESTA CARE MI-AU DAT SFATURI BUNE SI DEZINTERESATE.

Pentru acest lucru Multumesc frumos.

Sper sa fi progresat, iar acest aspect nu se vede in nr de familii pe care le ai la un moment dat ci in calitatea acestota cat si in nr scos din iarna.


_______________________________________
Miere dulce si vanat in catare !


pus acum 14 ani
   
Pagini: 1  

Mergi la